Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 35:11-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Apoi au adus jertfa de Paște. Preoții au stropit sângele, luându-l de la leviții care jupuiseră animalele.

12. Au pus deoparte arderile de tot ca să poată fi oferite Domnului de către cei din popor, potrivit familiilor lor, după cum este scris în Cartea lui Moise. Tot așa au făcut și cu vitele.

13. Au fript jertfa de Paște la foc, după rânduială, iar celelalte jertfe sfinte le-au fiert în oale, cazane și cratițe și le-au împărțit în grabă întregului popor.

14. După aceea, leviții au pregătit ce era pentru ei și pentru preoți – căci preoții, urmașii lui Aaron, aduseseră arderile de tot și grăsimile până seara, astfel că leviții au trebuit să facă pregătiri de Paște atât pentru ei, cât și pentru preoți, urmașii lui Aaron.

15. Cântăreții, urmașii lui Asaf, erau la locul lor, așa cum poruncise David, Asaf, Heman și Iedutun, văzătorul regelui, iar portarii erau la fiecare poartă. Ei nu au trebuit să-și întrerupă slujba, deoarece leviții, rudele lor, au pregătit jertfa de Paște pentru ei.

16. Astfel a fost pregătită în ziua aceea întreaga slujbă a Domnului, ca să se poată sărbători Paștele și să se poată aduce arderile de tot pe altarul Domnului , după porunca regelui Iosia.

17. Israeliții aflați atunci la Ierusalim au celebrat Paștele și Sărbătoarea Azimelor timp de șapte zile.

18. Paște ca acesta nu se mai sărbătorise în Israel din perioada profetului Samuel. Nici un rege al lui Israel nu a mai ținut un Paște ca cel ținut de Iosia împreună cu preoții, cu leviții, cu toți cei din Iuda și cu cei din Israel care se aflau acolo alături de locuitorii Ierusalimului.

19. Paștele acesta a fost sărbătorit în al optsprezecelea an al domniei lui Iosia.

20. După toate acestea, când Iosia pusese deja în ordine Casa, Neco, monarhul Egiptului, a înaintat pentru luptă la Carchemiș, pe Eufrat. Iosia i-a ieșit împotrivă.

21. Neco i-a trimis soli cu mesajul: „Ce am eu de-a face cu tine, rege al lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva unei Case cu care sunt în război, iar Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, Care este cu mine, ca să nu te nimicească!“

22. Dar Iosia nu s-a întors, ci s-a deghizat ca să înceapă lupta împotriva acestuia. El nu a ascultat cuvintele lui Neco, care veneau de la Dumnezeu, astfel că s-a dus să lupte în câmpia Meghido.

23. Arcașii l-au lovit pe regele Iosia, și prin urmare, regele le-a zis slujitorilor săi: „Luați-mă, căci sunt grav rănit!“

24. Slujtorii lui l-au luat din carul de luptă, l-au pus într-un alt car al lui și l-au adus la Ierusalim, unde a și murit. L-au înmormântat în mormântul părinților lui și tot poporul din Iuda și din Ierusalim l-a bocit pe Iosia.

25. Ieremia a compus un cântec de jale pentru Iosia și, până în ziua de azi, toți cântăreții și cântărețele amintesc de Iosia în cântecele lor de jale. Ele au ajuns un obicei în Israel și s-au păstrat scrise în „Cântecele de jale“.

26. Celelalte fapte ale lui Iosia, dovezile sale de credincioșie, făcute după cum scrie în Legea Domnului ,

27. precum și isprăvile lui sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 35