Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 35:10-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Slujba a fost pregătită, preoții și-au ocupat locurile, iar leviții s-au așezat în cete, după cum poruncise regele.

11. Apoi au adus jertfa de Paște. Preoții au stropit sângele, luându-l de la leviții care jupuiseră animalele.

12. Au pus deoparte arderile de tot ca să poată fi oferite Domnului de către cei din popor, potrivit familiilor lor, după cum este scris în Cartea lui Moise. Tot așa au făcut și cu vitele.

13. Au fript jertfa de Paște la foc, după rânduială, iar celelalte jertfe sfinte le-au fiert în oale, cazane și cratițe și le-au împărțit în grabă întregului popor.

14. După aceea, leviții au pregătit ce era pentru ei și pentru preoți – căci preoții, urmașii lui Aaron, aduseseră arderile de tot și grăsimile până seara, astfel că leviții au trebuit să facă pregătiri de Paște atât pentru ei, cât și pentru preoți, urmașii lui Aaron.

15. Cântăreții, urmașii lui Asaf, erau la locul lor, așa cum poruncise David, Asaf, Heman și Iedutun, văzătorul regelui, iar portarii erau la fiecare poartă. Ei nu au trebuit să-și întrerupă slujba, deoarece leviții, rudele lor, au pregătit jertfa de Paște pentru ei.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 35