Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 34:14-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. În timp ce scoteau argintul care fusese adus în Casa Domnului , preotul Hilchia a găsit Cartea Legii Domnului dată prin Moise.

15. Hilchia a luat cuvântul și i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“ Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan.

16. Șafan a adus Cartea la rege și i-a adus totodată și următorul mesaj: „Slujitorii tăi fac tot ceea ce le-ai dat să facă.

17. Ei au strâns argintul care se afla în Casa Domnului și l-au încredințat celor ce supraveghează și celor ce fac lucrarea.“

18. Apoi scribul Șafan l-a înștiințat pe rege, zicându-i: „Preotul Hilchia mi-a dat o Carte!“ Apoi a început să citească din ea înaintea regelui.

19. Când a auzit regele cuvintele Legii, și-a sfâșiat hainele.

20. Și regele le-a poruncit lui Hilchia, lui Ahikam, fiul lui Șafan, lui Abdon, fiul lui Mica, scribului Șafan și lui Asaia, slujitorul regelui, astfel:

21. „Duceți-vă și întrebați-L pe Domnul pentru mine și pentru rămășița lui Israel și a lui Iuda, în legătură cu ceea ce este scris în Cartea care a fost găsită! Căci mare este mânia Domnului care s-a revărsat asupra noastră, pentru că strămoșii noștri nu au păzit Cuvântul Domnului și nu au împlinit tot ce este scris în Cartea aceasta.“

Citiți capitolul complet 2 Cronici 34