Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 34:11-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. l-au dat tâmplarilor și constructorilor ca să cumpere pietre cioplite, lemne pentru grinzi, precum și pentru placarea clădirilor distruse de regii lui Iuda.

12. Oamenii își făceau cu credincioșie lucrarea. Peste ei au fost numiți ca supraveghetori Iahat și Obadia, leviți dintre urmașii lui Merari, precum și Zaharia și Meșulam, dintre chehatiți. Toți leviții care erau pricepuți să cânte la instrumente muzicale

13. vegheau asupra cărăușilor și îi supravegheau pe toți cei ce făceau lucrarea, potrivit slujbelor lor, în timp ce alți leviți erau scribi, dregători și portari.

14. În timp ce scoteau argintul care fusese adus în Casa Domnului , preotul Hilchia a găsit Cartea Legii Domnului dată prin Moise.

15. Hilchia a luat cuvântul și i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“ Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan.

16. Șafan a adus Cartea la rege și i-a adus totodată și următorul mesaj: „Slujitorii tăi fac tot ceea ce le-ai dat să facă.

17. Ei au strâns argintul care se afla în Casa Domnului și l-au încredințat celor ce supraveghează și celor ce fac lucrarea.“

18. Apoi scribul Șafan l-a înștiințat pe rege, zicându-i: „Preotul Hilchia mi-a dat o Carte!“ Apoi a început să citească din ea înaintea regelui.

19. Când a auzit regele cuvintele Legii, și-a sfâșiat hainele.

20. Și regele le-a poruncit lui Hilchia, lui Ahikam, fiul lui Șafan, lui Abdon, fiul lui Mica, scribului Șafan și lui Asaia, slujitorul regelui, astfel:

21. „Duceți-vă și întrebați-L pe Domnul pentru mine și pentru rămășița lui Israel și a lui Iuda, în legătură cu ceea ce este scris în Cartea care a fost găsită! Căci mare este mânia Domnului care s-a revărsat asupra noastră, pentru că strămoșii noștri nu au păzit Cuvântul Domnului și nu au împlinit tot ce este scris în Cartea aceasta.“

22. Hilchia și oamenii regelui s-au dus la profetesa Hulda, soția lui Șalum, fiul lui Tokhat, fiul lui Hasra, păzitorul veșmintelor, care locuia în Ierusalim, în cartierul cel nou și i-au spus toate acestea.

23. Ea le-a răspuns: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel; să spuneți omului care v-a trimis la mine că

24. așa vorbește Domnul : «Iată că voi aduce nenorocirea asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui, potrivit cu toate blestemele care sunt scrise în Cartea citită înaintea regelui lui Iuda.

25. Pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate faptele mâinilor lor, mânia Mea se va dezlănțui în locul acesta și nu se va stinge!»

26. Totodată spuneți-i regelui lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebați pe Domnul , următoarele: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit:

Citiți capitolul complet 2 Cronici 34