Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 24:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Ioaș era în vârstă de șapte ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba.

2. Ioaș a făcut ce este drept înaintea Domnului , în tot timpul vieții preotului Iehoiada.

3. Iehoiada i-a ales două soții și astfel lui Ioaș i s-au născut fii și fiice.

4. După aceea, Ioaș s-a hotărât în inima lui să restaureze Casa Domnului.

5. A convocat preoții și leviții și le-a zis: „Mergeți în cetățile lui Iuda și strângeți de la toți israeliții darea anuală pentru restaurarea Casei Dumnezeului vostru. Împliniți-vă degrabă însărcinarea!“ Dar leviții nu s-au grăbit.

6. Regele l-a chemat pe Iehoiada, preotul conducător, și i-a zis: „De ce nu ai vegheat ca leviții să strângă din Iuda și din Ierusalim contribuția rânduită de Moise, robul Domnului , și de adunarea lui Israel pentru Cortul Mărturiei?

7. Căci nelegiuita aceea de Atalia și fiii ei au despuiat Casa lui Dumnezeu și au dedicat baalilor toate lucrurile sfinte ale Casei Domnului. “

8. La porunca regelui, au făcut un cufăr și l-au pus afară, la poarta Casei Domnului.

9. Apoi au dat de veste în Iuda și în Ierusalim ca oamenii să aducă Domnului contribuția rânduită de Moise, robul lui Dumnezeu, asupra lui Israel în pustie.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 24