Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 11:9-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Adorayim, Lachiș, Azeka,

10. Țora, Aialon și Hebron. Aceste cetăți se aflau pe teritoriul lui Iuda și al lui Beniamin și erau fortificate.

11. El a întărit aceste fortărețe, a numit peste ele conducători și a pus în ele magazii cu alimente, ulei de măsline și vin.

12. În fiecare din aceste cetăți a pus scuturi și sulițe și le-a întărit foarte mult. Iuda și Beniamin erau de partea lui.

13. Preoții și leviții, care se așezaseră în tot Israelul, s-au înfățișat înaintea lui, venind din toate regiunile.

14. Leviții își părăsiseră pășunile și proprietățile și veniseră în Iuda, la Ierusalim, căci Ieroboam și fiii lui îi împiedicaseră să-și mai împlinească slujba de preoți ai Domnului.

15. Ieroboam își pusese propriii lui preoți pentru înălțimile, pentru țapii și pentru vițeii pe care-i făcuse.

16. Toți aceia din semințiile lui Israel care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-au urmat pe leviți la Ierusalim, ca să aducă jertfe Domnului , Dumnezeul strămoșilor lor.

17. Astfel, ei au întărit regatul lui Iuda și, vreme de trei ani, l-au susținut pe Roboam, fiul lui Solomon, pentru că vreme de trei ani au umblat în calea lui David și a lui Solomon.

18. Roboam a luat-o de soție pe Mahalat, fiica lui Ierimot, fiul lui David, și a lui Abihail, fiica lui Eliab, fiul lui Ișai.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 11