Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 11:7-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Bet-Țur, Soco, Adulam,

8. Gat, Mareșa, Zif,

9. Adorayim, Lachiș, Azeka,

10. Țora, Aialon și Hebron. Aceste cetăți se aflau pe teritoriul lui Iuda și al lui Beniamin și erau fortificate.

11. El a întărit aceste fortărețe, a numit peste ele conducători și a pus în ele magazii cu alimente, ulei de măsline și vin.

12. În fiecare din aceste cetăți a pus scuturi și sulițe și le-a întărit foarte mult. Iuda și Beniamin erau de partea lui.

13. Preoții și leviții, care se așezaseră în tot Israelul, s-au înfățișat înaintea lui, venind din toate regiunile.

14. Leviții își părăsiseră pășunile și proprietățile și veniseră în Iuda, la Ierusalim, căci Ieroboam și fiii lui îi împiedicaseră să-și mai împlinească slujba de preoți ai Domnului.

15. Ieroboam își pusese propriii lui preoți pentru înălțimile, pentru țapii și pentru vițeii pe care-i făcuse.

16. Toți aceia din semințiile lui Israel care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-au urmat pe leviți la Ierusalim, ca să aducă jertfe Domnului , Dumnezeul strămoșilor lor.

17. Astfel, ei au întărit regatul lui Iuda și, vreme de trei ani, l-au susținut pe Roboam, fiul lui Solomon, pentru că vreme de trei ani au umblat în calea lui David și a lui Solomon.

18. Roboam a luat-o de soție pe Mahalat, fiica lui Ierimot, fiul lui David, și a lui Abihail, fiica lui Eliab, fiul lui Ișai.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 11