Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 6:6-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. De ce să vă împietriți inimile așa cum și le-au împietrit egiptenii și Faraon? Nu s-a purtat El aspru cu ei, așa încât i-au lăsat pe evrei să plece, iar aceștia au plecat?

7. Acum dar, pregătiți un car nou și două vaci care alăptează și care n-au fost puse la jug niciodată. Înjugați vacile la car și trimiteți vițeii lor înapoi acasă.

8. Luați Chivotul Domnului și puneți-l în car. Alături de el, într-o ladă, puneți obiectele din aur pe care I le trimiteți ca dar pentru vină. Apoi trimiteți-l și el va merge.

9. Uitați-vă după el, iar dacă, pe drumul spre teritoriul său, o va lua spre Bet-Șemeș, atunci Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, atunci vom ști că nu mâna Lui a fost cea care ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.

10. Oamenii au făcut așa: au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car, iar pe vițeii lor i-au închis în țarc.

11. Au pus Chivotul Domnului în car împreună cu lada în care erau șoarecii de aur și chipurile bubelor lor.

12. Vacile au mers direct pe drumul care duce la Bet-Șemeș; ele au ținut mereu același drum, mugind, și nu s-au întors nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la marginea cetății Bet-Șemeș.

13. Locuitorii din Bet-Șemeș tocmai secerau grâul în vale. Când și-au ridicat privirile și au zărit Chivotul s-au bucurat să-l vadă.

14. Carul a intrat în câmpul lui Iosua din Bet-Șemeș și s-a oprit acolo. Acolo se afla o piatră mare. Ei au despicat lemnele carului și au adus vacile ca ardere de tot Domnului.

15. Leviții au dat jos Chivotul Domnului împreună cu lada care se afla lângă el și în care se aflau obiectele din aur și le-au așezat pe piatra aceea mare. În ziua aceea, bărbații din Bet-Șemeș au adus o ardere de tot și jertfe Domnului.

16. Cei cinci domnitori ai filistenilor au văzut toate acestea și s-au întors la Ekron în aceeași zi.

17. Iată care sunt bubele din aur, pe care le-au trimis filistenii Domnului ca dar pentru vină: câte una pentru Așdod, Gaza, Așchelon, Gat și Ekron.

18. Iar șoarecii din aur erau după numărul tuturor cetăților filistenilor, de la cetăți fortificate până la sate. Piatra aceea mare, pe care au așezat Chivotul Domnului, a rămas până în ziua de azi în câmpul lui Iosua, din Bet-Șemeș.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 6