1. După ce au capturat Chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au luat din Eben-Ezer și l-au adus la Așdod.
2. Au luat Chivotul lui Dumnezeu și l-au pus în templul lui Dagon , așezându-l lângă acesta.
3. Când s-au trezit dis-de-dimineață, așdodiții au văzut că Dagon era căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. Ei l-au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.
4. În dimineața următoare însă, trezindu-se devreme, au văzut că Dagon era din nou căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. De data aceasta, capul și ambele mâini ale lui erau tăiate pe prag, numai trunchiul rămânând din el.
5. De aceea, până în ziua de azi, preoții lui Dagon și toți cei ce intră în templul lui din Așdod nu calcă pe prag.
6. Mâna Domnului apăsa greu asupra celor din Așdod, îngrozind și lovind atât Așdodul, cât și împrejurimile sale cu bube.
7. Când bărbații din Așdod au văzut ce se întâmplă, au zis: „Chivotul Dumnezeului lui Israel nu mai trebuie să rămână la noi căci mâna lui apasă asupra noastră și asupra lui Dagon , zeul nostru.“
8. Astfel, au chemat la o întâlnire pe toți domnitorii filistenilor și i-au întrebat: – Ce să facem cu Chivotul Dumnezeului lui Israel? – Chivotul Dumnezeului lui Israel să fie dus la Gat! au răspuns ei. Și au dus acolo Chivotul Dumnezeului lui Israel.
9. După ce l-au dus acolo, mâna Domnului a fost împotriva cetății, stârnind o panică foarte mare. Domnul a lovit oamenii din cetate, de la copil și până la bătrân, cu o mulțime de bube.
10. Prin urmare, au trimis Chivotul lui Dumnezeu la Ekron. Însă când a sosit Chivotul lui Dumnezeu în Ekron, cei din Ekron au început să țipe spunând: – Au adus la noi Chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare pe noi și pe poporul nostru!
11. Au convocat o întâlnire cu toți domnitorii filistenilor și le-au spus: – Trimiteți de la noi Chivotul Dumnezeului lui Israel ca să se întoarcă la locul său și astfel să nu ne omoare pe noi și pe poporul nostru – căci era o panică de moarte în toată cetatea, deoarece mâna Domnului apăsa foarte greu acolo.
12. Cei care nu mureau, erau loviți cu bube, iar țipătul cetății se înălța până la cer.