Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 17:4-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Din tabăra filistenilor a ieșit un luptător al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă.

5. Pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o platoșă din zale de bronz în greutate de cinci mii de șecheli.

6. Niște apărători din bronz îi acopereau picioarele, iar pe spate îi atârna o lance.

7. Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător, iar vârful ei era de șase sute de șecheli de fier. Cel ce-i ducea scutul mergea înaintea lui.

8. Goliat s-a oprit și a strigat trupelor lui Israel așezate în linie de bătaie: „De ce ați ieșit și v-ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu un filistean, iar voi slujitorii lui Saul? Alegeți pentru voi un bărbat și trimiteți-l la mine.

9. Dacă va fi în stare să lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom deveni supușii voștri. Dacă însă eu voi fi mai puternic decât el și-l voi ucide, atunci voi veți deveni supușii noștri și ne veți sluji.“

10. Filisteanul a continuat: „Îmi bat joc astăzi de trupele lui Israel! Dați-mi un bărbat care să se lupte cu mine!“

11. Când au auzit Saul și întregul Israel acele cuvinte rostite de filistean s-au înspăimântat și le-a fost foarte frică.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 17