Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 15:24-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

24. Saul i-a zis lui Samuel: – Am păcătuit căci am încălcat porunca Domnului și n-am ascultat de cuvintele tale. Mi-a fost teamă de oștire și am ascultat de glasul ei.

25. Acum, te rog, iartă-mi păcatul și întoarce-te împreună cu mine pentru a mă putea închina Domnului.

26. – Nu mă voi întoarce împreună cu tine, i-a zis Samuel. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului și Domnul te-a respins ca rege al lui Israel.

27. În timp ce Samuel se întorcea să plece, Saul l-a apucat de marginea mantiei, iar aceasta s-a rupt.

28. Atunci Samuel i-a zis: – Domnul a rupt astăzi de la tine domnia peste Israel și a dat-o unuia din semenii tăi, mai bun decât tine.

29. Cel Ce este Slava lui Israel nu minte și nu se răzgândește, căci El nu este om ca să se răzgândească.

30. – Am păcătuit, a zis Saul. Totuși cinstește-mă, te rog, înaintea sfatului bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel, întorcându-te cu mine pentru a mă putea închina înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

31. Samuel s-a întors după Saul, iar acesta s-a închinat înaintea Domnului.

32. Apoi Samuel a zis: „Aduceți-l înaintea mea pe Agag, regele amalekiților.“ Agag a venit spre el încrezător, spunându-și: „Cu siguranță că amărăciunea morții a trecut.“

33. Samuel i-a zis lui Agag: „După cum sabia ta a lăsat femei fără fii, tot așa mama ta va fi lăsată fără fiu printre femei.“ Apoi l-a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului , la Ghilgal.

34. După aceea, Samuel a plecat la Rama, iar Saul s-a dus la casa lui, în Ghiva lui Saul.

35. Samuel nu s-a mai dus să-l vadă pe Saul până în ziua morții lui, însă a plâns pentru el. Domnului I-a părut rău că l-a încoronat pe Saul ca rege peste Israel.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 15