Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 15:14-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. – Atunci ce este acest behăit de oi, care ajunge la urechile mele și acest muget de vite, pe care-l aud? i-a răspuns Samuel.

15. – Luptătorii le-au adus de la amalekiți, i-a zis Saul. Au cruțat cele mai bune oi și vite ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău. Celelalte însă le-am nimicit cu desăvârșire.

16. – Oprește-te! i-a zis Samuel. Îți voi spune ce mi-a vorbit Domnul în noaptea aceasta. – Spune-mi! i-a zis Saul

17. Samuel i-a spus: – Când erai mic în ochii tăi, nu ai devenit tu, oare, căpetenia semințiilor lui Israel? Domnul te-a uns rege al lui Israel

18. și te-a trimis într-o misiune, spunându-ți: „Du-te și nimicește-i cu desăvârșire pe păcătoșii aceia de amalekiți! Luptă-te cu ei până vor fi nimiciți!“

19. De ce n-ai ascultat de glasul Domnului și te-ai aruncat asupra prăzii făcând astfel ce este rău în ochii Domnului?

20. – Eu am ascultat de Domnul , i-a răspuns Saul. Am plecat în misiunea pe care mi-a încredințat-o și l-am adus aici pe Agag, regele amalekiților, iar pe amalekiți i-am nimicit cu desăvârșire.

21. Dar luptătorii au luat din pradă oi și vite, ce era mai bun din ceea ce trebuia nimicit, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău, la Ghilgal.

22. Atunci Samuel i-a zis lui Saul: Oare Îi plac Domnului arderile de tot și jertfele mai mult decât ascultarea de glasul Său? Ascultarea este mai bună decât jertfele și luarea-aminte la Cuvântul Lui este mai bună decât grăsimea berbecilor.

23. Căci răzvrătirea este ca păcatul ghicirii, iar îngâmfarea – ca nelegiuirea și idolatria. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului , te-a respins și El ca rege.

24. Saul i-a zis lui Samuel: – Am păcătuit căci am încălcat porunca Domnului și n-am ascultat de cuvintele tale. Mi-a fost teamă de oștire și am ascultat de glasul ei.

25. Acum, te rog, iartă-mi păcatul și întoarce-te împreună cu mine pentru a mă putea închina Domnului.

26. – Nu mă voi întoarce împreună cu tine, i-a zis Samuel. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului și Domnul te-a respins ca rege al lui Israel.

27. În timp ce Samuel se întorcea să plece, Saul l-a apucat de marginea mantiei, iar aceasta s-a rupt.

28. Atunci Samuel i-a zis: – Domnul a rupt astăzi de la tine domnia peste Israel și a dat-o unuia din semenii tăi, mai bun decât tine.

29. Cel Ce este Slava lui Israel nu minte și nu se răzgândește, căci El nu este om ca să se răzgândească.

30. – Am păcătuit, a zis Saul. Totuși cinstește-mă, te rog, înaintea sfatului bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel, întorcându-te cu mine pentru a mă putea închina înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

31. Samuel s-a întors după Saul, iar acesta s-a închinat înaintea Domnului.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 15