Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 11:9-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Atunci le-a zis mesagerilor care au venit: „Așa să spuneți bărbaților din Iabeș-Ghilad: «Mâine, când va dogori soarele, veți fi izbăviți!»“ Când au sosit mesagerii și le-au spus aceste lucruri bărbaților din Iabeș, aceștia s-au bucurat.

10. Ei le-au zis amoniților: „Mâine ne vom preda vouă și veți putea să faceți cu noi tot ce veți vrea.“

11. În ziua următoare, Saul a împărțit oamenii în trei cete. În timpul străjii de dimineață au pătruns în tabăra amoniților și i-au zdrobit până la arșița zilei. Cei care au supraviețuit s-au împrăștiat, astfel încât n-au mai fost lăsați împreună nici măcar doi dintre ei.

12. Atunci poporul i-a zis lui Samuel: – Care au fost cei ce n-au vrut ca Saul să domnească peste noi? Aduceți-i la noi pe acești oameni, ca să-i ucidem.

13. Dar Saul a zis: – Nici un om nu va fi dat la moarte în această zi, pentru că astăzi Domnul l-a izbăvit pe Israel.

14. Atunci Samuel a spus poporului: – Să mergem la Ghilgal și să reafirmăm acolo monarhia.

15. Astfel, tot poporul s-a dus la Ghilgal și l-au încoronat pe Saul în prezența Domnului. Au adus acolo jertfe de pace înaintea Domnului și s-au bucurat foarte mult, atât Saul, cât și toți israeliții.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 11