Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 10:2-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. După ce vei pleca de la mine, vei întâlni doi bărbați lângă mormântul Rahelei, la hotarul lui Beniamin, la Țelțah. Ei îți vor spune: „Măgărițele, pe care te-ai dus să le cauți, au fost găsite. Tatăl tău însă nu mai este îngrijorat pentru măgărițe, ci este îngrijorat pentru voi. El întreabă: «Ce să fac pentru fiul meu?»“

3. Treci de locul acela și mergi mai departe până la stejarul din Tabor. Acolo te vor întâlni trei bărbați care se suie la Dumnezeu, la Betel. Unul dintre ei duce cu el trei iezi, altul trei pâini, iar altul un burduf cu vin.

4. Ei te vor saluta și îți vor dărui două pâini pe care le vei lua din mâna lor.

5. După aceea vei merge la Ghiva lui Dumnezeu unde se află o garnizoană de-a filistenilor. Cum vei intra în cetate, vei întâlni un grup de profeți coborând de pe înălțime cu harfe, tamburine, flaute și lire înaintea lor, iar ei profețind.

6. Duhul Domnului va veni peste tine cu putere, vei profeți împreună cu ei și vei fi preschimbat într-un alt om.

7. Când aceste semne ți se vor împlini, fă ceea ce mâinile tale vor găsi potrivit să facă, pentru că Domnul este cu tine.

8. Coboară-te înaintea mea la Ghilgal. După aceea voi veni și eu la tine ca să aduc arderi de tot și jertfe de pace. Vei aștepta șapte zile până voi veni la tine ca să-ți fac cunoscut ce vei avea de făcut.

9. De îndată ce Saul s-a întors cu spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă și toate semnele acestea s-au împlinit în acea zi.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 10