Vechiul Testament

Noul Testament

1 Regi 8:1-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Atunci Solomon a convocat la Ierusalim sfatul bătrânilor lui Israel, toate căpeteniile semințiilor și conducătorii clanurilor israelite ca să mute Chivotul Legământului cu Domnul din Cetatea lui David, adică din Sion.

2. Toți bărbații lui Israel s-au adunat la regele Solomon cu prilejul sărbătorii din luna Etanim, adică luna a șaptea.

3. După ce au venit toți cei din sfatul bătrânilor lui Israel, preoții au ridicat Chivotul.

4. Preoții și leviții au mutat Chivotul Domnului , Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în cort.

5. Regele Solomon și toată adunarea lui Israel, care se adunase înaintea lui, au stat împreună înaintea Chivotului și au jertfit atât de multe oi și vite, încât n-au putut fi numărate sau socotite.

6. Preoții au adus Chivotul Legământului cu Domnul la locul lui, în sanctuarul interior al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.

7. Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel încât heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia.

8. Drugilor li se dăduse o asemenea lungime, încât să li se vadă capetele din Locul Sfânt care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei sunt acolo și astăzi.

9. În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu israeliții, după ce aceștia au ieșit din țara Egiptului.

10. Când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa Domnului.

11. Preoții n-au putut rămâne să-și îndeplinească slujba din cauza norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.

12. Atunci Solomon a zis: „ Domnul a spus că va locui în negură.

13. Eu am zidit o Casă măreață pentru Tine, un loc unde vei locui pe vecie!“

Citiți capitolul complet 1 Regi 8