Vechiul Testament

Noul Testament

1 Regi 22:5-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Însă Iehoșafat i-a mai zis regelui lui Israel: – Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.

6. Regele lui Israel i-a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat: – Să mă duc la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunț? – Du-te, i-au răspuns ei, pentru că Domnul îl va da în mâna regelui!

7. – Nu mai este aici nici un alt profet al Domnului ca să-l putem întreba? a întrebat Iehoșafat.

8. Regele lui Israel i-a răspuns: – Mai este unul, pe nume Micaia, fiul lui Imla, prin care-L putem întreba pe Domnul , dar eu îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău. – Să nu vorbească regele așa, i-a zis Iehoșafat.

9. Atunci regele lui Israel a chemat o căpetenie și i-a spus: – Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!

10. Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei și toți profeții profețeau înaintea lor.

Citiți capitolul complet 1 Regi 22