Vechiul Testament

Noul Testament

1 Regi 18:23-39 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. Să ni se dea doi tauri. Ei să-și aleagă un taur, să-l taie în bucăți și să-l așeze pe lemnele de pe altar, dar să nu-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și-l voi așeza pe lemne, dar nu-i voi da foc.

24. Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu. – Bine, a răspuns tot poporul.

25. Ilie le-a zis profeților lui Baal : „Alegeți-vă un taur și pregătiți-l voi mai întâi, pentru că sunteți mai mulți; apoi chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeți voi focul.“

26. Ei au luat taurul dat lor și l-au pregătit; apoi au chemat numele lui Baal de dimineața până la amiază, zicând: „ Baal , răspunde-ne!“ Dar nu s-a auzit nici un glas. Nimeni n-a răspuns, deși ei săreau în jurul altarului pe care-l construiseră.

27. La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei, zicând: „Strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează sau este ocupat sau se află în călătorie; poate că doarme și se va trezi.“

28. Ei au strigat mai tare și, după obiceiul lor, și-au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele până a început să le curgă sângele pe ei.

29. După ce a trecut amiaza, ei și-au continuat invocarea până când se aducea jertfa de seară, dar nu s-a auzit nici un glas, nici un răspuns, nici un semn.

30. Atunci Ilie a zis întregului popor: – Apropiați-vă de mine! Și tot poporul s-a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului , care fusese distrus.

31. Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise zicând: „Numele tău va fi Israel!“

32. Cu aceste pietre, el a zidit un altar în Numele Domnului. A săpat și un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri de sămânță.

33. A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l-a așezat pe altar, deasupra lemnelor.

34. Apoi le-a zis: – Umpleți patru ulcioare cu apă și goliți-le peste arderea de tot și peste lemne! Faceți lucrul acesta încă o dată! a zis el. Și ei l-au făcut încă o dată. Faceți lucrul acesta și a treia oară! Iar ei l-au făcut și a treia oară.

35. Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul.

36. În clipa în care se aducea jertfa de seară, profetul Ilie s-a apropiat și a zis: „ Doamne , Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta.

37. Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne , ești Dumnezeu și că Tu le întorci inimile spre Tine!“

38. Atunci a căzut foc de la Domnul , a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele și pământul și a înghițit și apa care era în șanț.

39. Când tot poporul a văzut acest lucru, a căzut cu fața la pământ și a zis: „ Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“

Citiți capitolul complet 1 Regi 18