2. El a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca și era fiica lui Absalom.
3. El a trăit în toate păcatele pe care tatăl său le săvârșise înaintea lui și inima lui nu I-a fost devotată în întregime Domnului , Dumnezeul său, cum fusese inima strămoșului său David.
4. Totuși Domnul , Dumnezeul său, i-a dat o lumină în Ierusalim de dragul lui David, ridicându-l latron pe fiul său după el și consolidând Ierusalimul,
5. căci David a făcut ce este drept înaintea Domnului și toată viața lui nu s-a abătut de la nici una dintre poruncile pe care El i le dăduse, în afară de evenimentul cu hititul Urie.
6. Cât timp a trăit Roboam, Ieroboam a fost în război cu el.
7. Celelalte fapte ale lui Abia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Între Abia și Ieroboam a fost război.
8. Abia s-a culcat alături de părinții săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Asa.
9. În al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a început să domnească peste Iuda.
10. El a domnit la Ierusalim timp de patruzeci și unu de ani. Bunica lui se numea Maaca și era fiica lui Absalom.
11. Asa a făcut ce este drept înaintea Domnului , ca strămoșul său David.
12. I-a nimicit din țară pe bărbații care se prostituau și a îndepărtat toți idolii pe care părinții lui îi făcuseră.
13. De asemenea, chiar și pe bunica sa, Maaca, nu a mai lăsat-o să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Așerei . Asa i-a sfărâmat idolul și l-a ars lângă uedul Chidron.