Vechiul Testament

Noul Testament

1 Regi 12:26-33 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. El s-a gândit: „S-ar putea ca acum regatul să se întoarcă la Casa lui David.

27. Dacă acest popor se va duce la Casa Domnului, în Ierusalim, ca să aducă jertfe, inima acestui popor va trece de partea stăpânului lor, Roboam, regele lui Iuda; pe mine mă vor omorî și se vor întoarce la Roboam, regele lui Iuda.“

28. După ce s-a sfătuit, regele a făcut doi viței de aur și a zis poporului: „Este prea mult pentru voi să mergeți până la Ierusalim. Israele, iată zeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“

29. L-a pus pe unul la Betel, iar pe celălalt la Dan.

30. Și acest lucru a devenit un prilej de păcătuire; poporul mergea până la Dan să se închine înaintea unuia dintre viței.

31. Ieroboam a construit sanctuare pe înălțimi și a numit preoți din tot poporul, deși nu făceau parte dintre leviți.

32. Ieroboam a rânduit o sărbătoare în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, ca aceea din Iuda, și aducea jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel: a adus jertfe vițeilor pe care-i făcuse și a numit preoți pentru înălțimile pe care le zidise.

33. În ziua a cincisprezecea a lunii a opta, pe care o alesese singur, el a adus jertfe pe altarul pe care-l construise la Betel. Astfel, el a rânduit o sărbătoare pentru israeliți și se ducea la altar ca să ardă tămâie.

Citiți capitolul complet 1 Regi 12