Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 8:6-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Iată-i pe urmașii lui Ehud, cei care au fost căpeteniile familiilor locuitorilor din Gheva și care au fost duși în captivitate, în Manahat:

7. Naaman, Ahia, Ghera, cel care i-a condus în captivitate și căruia i s-au născut Uza și Ahihud,

8. apoi Șaharayim, care a avut fii în țara Moabului, după ce le-a izgonit pe Hușim și pe Baara, soțiile lui.

9. Din Hodeș, soția lui, i s-au născut: Iobab, Țibia, Meșa, Malcam,

10. Ieuț, Sachia și Mirma. Aceștia au fost fiii lui, căpetenii de familii.

11. Din Hușim i se născuseră Abitub și Elpaal.

12. Fiii lui Elpaal au fost: Eber, Mișam, Șamed (cel care a zidit Ono și Lod cu satele dimprejurul lor),

13. Beria și Șema, cei care au fost căpeteniile familiilor locuitorilor din Aialon și care i-au pus pe fugă pe locuitorii din Gat.

14. Ahio, Șașak, Ieremot,

15. Zebadia, Arad, Eder,

16. Mihail, Ișpa și Ioha au fost fiii lui Beria.

17. Zebadia, Meșulam, Hizchi, Heber,

18. Ișmerai, Izlia și Iobab au fost fiii lui Elpaal.

19. Iachim, Zicri, Zabdi,

20. Elienai, Țiletai, Eliel,

21. Adaia, Beraia și Șimrat au fost fiii lui Șimei.

22. Ișpan, Eber, Eliel,

23. Abdon, Zihri, Hanan,

24. Hanania, Elam, Antotia,

Citiți capitolul complet 1 Cronici 8