Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 6:47-60 Noua Traducere în limba Română (NTR)

47. fiul lui Mahli, fiul lui Muși, fiul lui Merari, fiul lui Levi.

48. Rudele lor, leviții, erau responsabili cu toată lucrarea de la Tabernacul, Casa lui Dumnezeu.

49. Aaron și fiii lui aduceau jertfele pe altarul arderilor de tot și pe altarul tămâierii, erau responsabili de toată lucrarea în Locul Preasfânt și făceau ispășire pentru Israel, potrivit cu tot ceea ce poruncise Moise, robul lui Dumnezeu.

50. Aceștia sunt urmașii lui Aaron: fiul său, Elazar; fiul acestuia, Fineas; fiul acestuia, Abișua;

51. fiul acestuia, Buchi; fiul acestuia, Uzi; fiul acestuia, Zerahia;

52. fiul acestuia, Meraiot; fiul acestuia, Amaria; fiul acestuia, Ahitub;

53. fiul acestuia, Țadok; fiul acestuia, Ahimaaț.

54. Iată care sunt locuințele lor, potrivit așezărilor lor, în teritoriul care le-a fost dat: urmașilor lui Aaron din clanul chehatiților (căci ei au ieșit primii la sorți)

55. le-au dat Hebronul, în țara lui Iuda, cu pășunile din jur,

56. însă câmpia cetății și satele dimprejurul ei au fost date lui Caleb, fiul lui Iefune;

57. au dat deci urmașilor lui Aaron cetatea de refugiu a Hebronului, precum și Libna cu pășunile din jur, Iatir, Eștemoa cu pășunile din jur,

58. Hilen cu pășunile din jur, Debir cu pășunile din jur,

59. Așan cu pășunile din jurși Bet-Șemeș cu pășunile din jur ;

60. pe teritoriul seminției lui Beniamin li s-au dat Gheva cu pășunile din jur, Alemet cu pășunile din jurși Anatot cu pășunile din jur. Toate cetățile lor erau în număr de treisprezece și au fost împărțite între clanurile lor.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 6