Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 21:20-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

20. În timp ce treiera grâul, Ornan s-a întors și a văzut îngerul; cei patru fii ai lui, care erau cu el, s-au ascuns.

21. Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și l-a văzut pe David; el a ieșit din arie și s-a plecat cu fața la pământ înaintea lui David.

22. David i-a zis lui Ornan: – Dă-mi locul ariei ca să zidesc aici un altar Domnului – vinde-mi-l la adevărata lui valoare – ca astfel urgia care s-a abătut asupra poporului să înceteze.

23. – Poți să-l iei! i-a zis Ornan lui David. Stăpânul meu, regele, să facă ce vrea cu el! Iată, dau și vitele pentru arderi de tot, iar uneltele de treierat vor ține loc de lemne; de asemenea, grâul va fi pentru darul de mâncare. Dau tot!

24. Regele David i-a zis lui Ornan: – Nu așa! Vreau să-l cumpăr la adevăratul lui preț, căci nu voi aduce Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic!

25. Astfel, David i-a plătit lui Ornan pentru acel loc șase sute de șecheli de aur.

26. David a zidit acolo un altar Domnului și I-a adus arderi de tot și jertfe de pace. L-a chemat pe Domnul și El i-a răspuns cu foc din cer pe altarul arderii de tot.

27. Apoi Domnul i-a vorbit îngerului și acesta și-a pus sabia în teacă.

28. De atunci, de când David a văzut că Domnul i-a răspuns în aria iebusitului Ornan, a început să aducă jertfe acolo.

29. Tabernaculul Domnului , pe care Moise îl făcuse în pustie, și altarul arderilor de tot se aflau, în perioada aceea, pe înălțimea de la Ghivon.

30. David nu a mai putut să meargă acolo să-L caute pe Dumnezeu pentru că îl înspăimântase sabia îngerului trimis de Domnul.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 21