Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 20:3-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Pe locuitorii cetății i-a scos afară și i-a pus să muncească cu ferăstraie, cu grape de fier și cu securi de fier. La fel a făcut David și cu celelalte cetăți amonite. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întreaga oștire.

4. După aceea a avut loc o bătălie împotriva filistenilor la Ghezer. Cu acest prilej, hușatitul Sibecai l-a ucis pe Sipai, unul dintre urmașii refaiților. Și filistenii au fost astfel supuși.

5. În timpul unei alte lupte cu filistenii, Elhanan, fiul lui Iair, l-a ucis pe Lahmi, fratele lui Goliat ghititul, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul unui țesător.

6. S-a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaș care avea câte șase degete la ambele mâini și la ambele picioare – douăzeci și patru în total. Și acesta se trăgea din Rafa.

7. El l-a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a ucis.

8. Aceștia i s-au născut lui Rafa în Gat; ei au fost uciși de David și de slujitorii săi.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 20