Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 17:1-6 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. După ce David s-a stabilit în palatul lui, i-a zis profetului Natan: – Privește! Eu locuiesc într-un palat din cedru, în timp ce Chivotul Legământului cu Domnul se află sub niște pânze.

2. – Fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Dumnezeu este cu tine! i-a răspuns Natan lui David.

3. În noaptea aceea însă Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan și i-a zis:

4. „Du-te și spune-i robului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul : ‘Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.

5. Eu nu am locuit într-o Casă din ziua în care l-am ridicat pe Israel și până astăzi, ci am călătorit din cort în cort și dintr-o locuință într-alta.

6. Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu întregul Israel, oare am cerut vreunuia dintre judecătorii lui Israel, cărora le-am poruncit să păstorească poporul Meu, să-Mi zidească o Casă din cedru?’»

Citiți capitolul complet 1 Cronici 17