Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 12:17-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. David le-a ieșit în întâmpinare și i-a îndemnat astfel: – Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreți să mă trădați dușmanilor mei, deși nu sunt vinovat de nici o nelegiuire, Dumnezeul strămoșilor noștri să vadă și să judece!

18. Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhul și a zis: – Suntem de partea ta, David! Suntem cu tine, fiu al lui Ișai! Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută! Căci Însuși Dumnezeul tău te-a ajutat! David i-a primit și i-a pus căpetenii peste ceată.

19. Și dintre manasiți au trecut de partea lui David, atunci când el i-a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Ei însă nu le-au fost de ajutor filistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să-l trimită înapoi peDavid, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“

20. Când David a plecat înspre Țiklag, au trecut de partea lui manasiții Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai, toți fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase.

21. Ei l-au ajutat împotriva cetei de jefuitori, căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în oștire.

22. În fiecare zi veneau la David oameni ca să-l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.

23. Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă spre el regatul lui Saul, după Cuvântul Domnului :

24. dintre urmașii lui Iuda, care purtau scut și lance, au fost șase mii opt sute de oameni înarmați pentru război;

25. dintre simeoniți, războinici viteji, au fost șapte mii o sută;

26. dintre leviți, au fost patru mii șase sute;

27. Iehoiada, conducătorul clanului lui Aaron, împreună cu trei mii șapte sute de oameni ;

28. Țadok, un războinic tânăr și viteaz, împreună cu douăzeci și două de căpetenii din familia sa;

29. dintre beniamiți, rude ale lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea se păstrase loiali familiei lui Saul);

30. dintre efraimiți, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbați renumiți în familiile lor;

31. din jumătatea seminției lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnați pe nume ca să vină să-l pună rege pe David;

Citiți capitolul complet 1 Cronici 12