Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16

Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

1. Spun adevărul în Cristos, nu mint: conștiința mea, prin Duhul Sfânt, îmi este martoră

2. că am o mare întristare și o durere permanentă în inimă,

3. întrucât aș vrea, mai degrabă, ca eu însumi să fiu blestemat și despărțit de Cristos de dragul fraților mei, al rudelor mele după trup

4. și anume israeliții! Ale lor sunt înfierea, slava, legămintele, darea Legii, închinarea și promisiunile.

5. Ai lor sunt patriarhii și din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin.

6. Dar aceasta nu înseamnă că a fost fără efect Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că nu toți care sunt din Israel sunt Israel.

7. Și deși sunt sămânța lui Avraam nu toți sunt copiii săi, ci, așa cum este scris: „Prin Isaac își va primi numele sămânța ta.“

8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviți ca sămânță.

9. Căci iată care a fost cuvântul promisiunii: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, iar Sara va avea un fiu.“

10. Ba mai mult, Rebeca a rămas însărcinată de la un singur om, strămoșul nostru Isaac.

11. Și chiar înainte ca cei doi gemeni să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, – pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă, –

12. i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic.“

13. Așa cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât.“

14. Deci ce vom spune: nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În nici un caz!

15. Căci lui Moise i-a spus: „Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă.“

16. Deci nu este ceva care ține de cel care dorește sau de cel care se străduiește, ci ține de Dumnezeu, Care arată îndurare,

17. pentru că, în Scripturi, Dumnezeu îi spune lui Faraon: „Te-am ridicat ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.“

18. Astfel, El are milă de cine dorește și împietrește pe cine dorește.

19. Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“

20. Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut așa?“?

21. Oare nu are olarul dreptul ca, din același bulgăre de lut, să facă și un vas pentru întrebuințări deosebite, dar și unul pentru folosință obișnuită?

22. Și ce dacă Dumnezeu, dorind să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere?

23. Și ce dacă El a procedat astfel ca să-Și facă cunoscută bogăția slavei Sale față de niște vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă,

24. incluzându -ne și pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri?

25. Așa cum spune în Osea: „Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu», și pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubită».

26. Și în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți «Fii ai Dumnezeului celui Viu».“

27. Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul israeliților ar fi ca nisipul mării, totuși numai rămășița va fi mântuită,

28. căci Domnul va duce la îndeplinire repede și pe deplin sentința hotărâtă asupra pământului.“

29. Așa cum a prezis Isaia: „Dacă Domnul Oștirilor nu ne-ar fi lăsat câțiva urmași, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.“

Necredința lui Israel

30. Și atunci ce vom spune? Neamurile, care n-au urmărit dreptatea, totuși au primit-o, – și anume o dreptate care este prin credință –,

31. însă Israel, care urmărea dreptatea printr-o Lege, n-a reușit s-o obțină.

32. De ce n-a reușit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru prin credință, ci, ca și cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s-au împiedicat de Piatra de poticnire,

33. așa cum este scris: „Iată, pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere! Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine.“#+ 9:33 Vezi Is. 8:14; 28:16