Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 8:34-39 Noua Traducere în limba Română (NTR)

34. Cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit și Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi.

35. Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul, sau greutățile, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia?

36. Așa cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua, suntem considerați ca niște oi pentru tăiere.“

37. Însă, în toate aceste lucruri, noi avem victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit.

38. Eu sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,

39. nici înălțimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creație nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!

Citiți capitolul complet Romani 8