20. întrucât creația a fost supusă deșertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea
21. că și creația însăși va fi eliberată din sclavia degradării și adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu.
22. Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii.
23. Și nu numai ea, ci și noi înșine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înșine, așteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.
24. Căci în această nădejde am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduiește în ceea ce vede deja?!