12. Deci, fraților, noi nu suntem datori față de fire, ca să trăim potrivit ei!
13. Pentru că, dacă trăiți potrivit firii, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi!
14. Căci toți care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Fiindcă voi n-ați primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abba!“, adică „Tată!“
16. Duhul Însuși depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu.
17. Iar dacă suntem copii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu Cristos, dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să putem fi și proslăviți împreună cu El.
18. Căci consider că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită.
19. Chiar și creația așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu,
20. întrucât creația a fost supusă deșertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea
21. că și creația însăși va fi eliberată din sclavia degradării și adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu.
22. Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii.
23. Și nu numai ea, ci și noi înșine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înșine, așteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.
24. Căci în această nădejde am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduiește în ceea ce vede deja?!
25. Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu răbdare.
26. În același fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu știm cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite;