Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 7:9-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Odinioară, fără Lege, eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viață,

10. iar eu am murit. Astfel, porunca, cea care era pentru viață, s-a dovedit a fi una care mi-a adus moartea.

11. Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înșelat și, prin ea, m-a omorât.

12. Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună.

13. Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat și, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură.

14. Noi știm că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc, vândut ca sclav păcatului.

15. Căci nu înțeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc!

Citiți capitolul complet Romani 7