7. Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? În nici un caz! Totuși eu n-aș fi cunoscut păcatul decât prin Lege, pentru că n-aș fi știut ce înseamnă să poftești, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!“
8. Dar păcatul, prinzând un prilej prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte, pentru că, fără Lege, păcatul este mort.
9. Odinioară, fără Lege, eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viață,
10. iar eu am murit. Astfel, porunca, cea care era pentru viață, s-a dovedit a fi una care mi-a adus moartea.
11. Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înșelat și, prin ea, m-a omorât.
12. Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună.
13. Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat și, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură.
14. Noi știm că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc, vândut ca sclav păcatului.
15. Căci nu înțeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc!
16. Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună.
17. Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.
18. Eu știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot!
19. Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac!
20. Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuiește în mine.
21. Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent.
22. Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu,
23. dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele.