Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 5:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. De aceea, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos,

2. prin Care am intrat, prin credință, în acest har, în care stăm; și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

3. Dar nu numai atât, ci ne bucurăm și în necazuri, știind că necazul produce răbdare,

4. răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde,

5. iar nădejdea aceasta nu ne dezamăgește, întrucât dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat,

6. pentru că, în timp ce noi eram neputincioși, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei neevlavioși.

7. Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deși pentru un om bun poate că cineva ar îndrăzni să moară.

8. Însă Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi.

9. Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Romani 5