1. Și atunci, ce vom spune că a câștigat strămoșul nostru Avraam?
2. Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu!
3. Căci ce spune Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și acest lucru i s-a socotit dreptate.“
4. Plata unui om care lucrează nu este considerată ca un dar, ci ca un lucru care îi este datorat,
5. însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel neevlavios, credința îi este socotită dreptate.
6. Tot așa spune și David când vorbește despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl socotește drept fără fapte:
7. „Ferice de cei ale căror nelegiuiri sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!
8. Ferice de omul căruia Domnul nu-i ține în seamă vina!“
9. Așadar, această fericire este doar pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i-a fost socotită dreptate.“
10. Dar în ce împrejurări i-a fost socotită: când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
11. Apoi a primit semnul circumciziei ca un sigiliu al dreptății pe care o primise prin credință, pe când era necircumcis, astfel încât el să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se socotească și lor dreptatea aceasta,
12. cât și tatăl celor circumciși care nu doar că sunt circumciși, dar urmează și exemplul credinței pe care a avut-o strămoșul nostru Avraam înainte de a fi circumcis.
13. Avraam sau sămânța lui au primit promisiunea că vor moșteni lumea nu prin Lege, ci prin dreptatea care vine prin credință.
14. Căci dacă moștenitori ar fi cei ce sunt sub Lege, atunci credința n-ar mai însemna nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare,
15. întrucât Legea aduce mânie. Unde nu există Lege, nu există nici abatere.
16. De aceea este prin credință: ca să poată fi prin har, așa încât promisiunea să fie valabilă pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor,
17. așa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri.“El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morții și Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi.
18. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i-a fost spus: „Atât de numeroși vor fi urmașii tăi!“
19. Și el n-a slăbit în credință când a observat că trupul său era aproape de moarte – avea aproape o sută de ani – și că pântecele Sarei era mort.
20. El n-a pus la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credință, slăvindu-L pe Dumnezeu
21. și fiind sigur că Dumnezeu poate să facă ceea ce a promis.
22. De aceea credința i-a fost socotită dreptate.
23. Acum, „i-a fost socotită“ n-a fost scris doar pentru el,
24. ci și pentru noi, cărora urmează să ne fie socotită, nouă, care credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru,
25. Care a fost dat pentru păcatele noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.