Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 15:16-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. spre a fi un slujitor al lui Cristos Isus pentru neamuri, în datoria preoțească de a vesti Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât neamurile să fie o jertfă plăcută, sfințită de Duhul Sfânt.

17. Așadar, în Cristos Isus mă pot lăuda cu lucrarea mea pentru Dumnezeu,

18. pentru că n-aș avea îndrăzneala de a mă lăuda cu vreun alt lucru, decât cu ceea ce a făcut Cristos prin mine, pentru ca neamurile să asculte prin ceea ce am spus și am făcut,

19. prin puterea semnelor și minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Astfel, din Ierusalim și împrejurimile lui, până în Iliria, am vestit toată Evanghelia lui Cristos.

20. Întotdeauna am dorit să vestesc Evanghelia acolo unde Cristos încă n-a fost cunoscut, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva,

21. ci să fac așa cum este scris: „Cei cărora nu li s-a spus niciodată despre El vor vedea, și cei care n-au auzit niciodată despre El vor înțelege.“

22. Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi.

23. Dar acum, nemaiavând nimic de înfăptuit în aceste regiuni și întrucât de mulți ani doresc să vin la voi,

24. sper să vă văd în călătoria mea, când voi merge în Spania, și să fiu însoțit de voi până acolo, după ce, mai întâi, voi petrece un timp cu voi.

25. Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a-i sluji pe sfinți acolo.

26. Căci celor din Macedonia și Ahaia le-a făcut plăcere să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinții din Ierusalim.

Citiți capitolul complet Romani 15