Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16

Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Supunere în fața autorităților civile

1. Orice persoană trebuie să se supună autorităților, pentru că nu există nici o autoritate care să nu fi fost instituită de Dumnezeu. Autoritățile care există au fost instituite de Dumnezeu.

2. Prin urmare, oricine se împotrivește autorității, se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc își vor primi condamnarea.

3. Deoarece conducătorii nu le inspiră teamă celor ce fac binele, ci celor ce fac răul. Vrei deci să nu-ți fie frică de autoritate? Fă ce este bine și vei fi lăudat de ea!

4. Căci ea este un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci ceea ce este rău, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este în slujba lui Dumnezeu, pentru a aduce mânia peste cel ce înfăptuiește răul.

5. Așadar, trebuie să le fii supus nu doar din cauza mâniei, ci și datorită conștiinței.

6. Din același motiv trebuie să plătiți și taxele, pentru că autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă cu acest lucru.

7. Dați fiecăruia ceea ce-i datorați: taxe – cui datorați taxe, vamă – cui datorați vamă, respect – cui datorați respect, onoare – cui datorați onoare!

Dragostea față de semen

8. Să nu datorați nimănui nimic, în afară de dragoste, pentru că acela care-și iubește semenul a împlinit Legea,

9. întrucât „Să nu comiți adulter“; „Să nu ucizi“; „Să nu furi“; „Să nu poftești“, și orice altă poruncă, sunt cuprinse în această afirmație: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți!“

10. Dragostea nu-i face rău semenului, deci dragostea este împlinirea Legii.

11. Faceți lucrul acesta, știind ce vremuri sunt: este ceasul să vă treziți din somn, pentru că mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am devenit credincioși;

Ziua este aproape

12. noaptea aproape a trecut și ziua este aproape, deci să lăsăm la o parte faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura luminii!

13. Să ne comportăm așa cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în orgii și în beții, nu în desfrânare și în depravare, nu în ceartă și în invidie,

14. ci îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu vă preocupați de cum anume să vă îngrijiți de poftele firii voastre!