Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 12:1-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Prin urmare, vă îndemn fraților, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească din partea voastră!

2. Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteți discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.

3. Prin darul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci fiți modești în gândirea voastră, fiecare după măsura de credință pe care i-a dat-o Dumnezeu.

4. Pentru că, așa cum într-un trup avem multe mădulare și nu toate au aceeași funcție,

5. tot astfel și noi, care suntem mulți, suntem un singur trup în Cristos, iar în mod individual ne suntem mădulare unii altora.

6. Avem diferite daruri, după harul care ne-a fost dat: dacă darulcuiva este profeția, să-l folosească după măsura credinței sale;

7. dacă este slujirea, să slujească; dacă este cel de a da învățătură, să dea învățătură;

8. dacă este încurajarea, să încurajeze; dacă este dărnicia, să dea cu generozitate; dacă este acela de a conduce, s-o facă cu dedicare; dacă este acela de a fi milostiv, s-o facă cu bucurie.

9. Dragostea să vă fie sinceră; urâți răul, lipiți-vă de bine!

10. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească! Luați-vă la întrecere în ce privește respectul pe care vi-l acordați reciproc.

11. În ce privește dedicarea, să nu fiți leneși! Fiți plini de râvnă cu duhul! Slujiți Domnului!

12. Fiți bucuroși în nădejdea voastră! Fiți răbdători în necaz! Dedicați-vă rugăciunii!

13. Ajutați-i pe sfinții care sunt în nevoi! Fiți ospitalieri!

14. Binecuvântați-i pe cei care vă persecută! Binecuvântați, nu blestemați!

Citiți capitolul complet Romani 12