Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 6:1-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Luați seama să nu vă îndepliniți dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei! Altminteri, nu veți mai primi nicio răsplată de la Tatăl vostru, Care este în ceruri!

2. Așa că, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiță înaintea ta, cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi, ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au primit răsplata!

3. Tu însă când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta,

4. pentru ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti.

5. Atunci când vă rugați, să nu fiți ca ipocriții, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile străzilor, ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au primit răsplata!

6. Ci tu, când te rogi, intră în camera ta, încuie ușa după tine și roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti.

7. Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași cuvinte, cum fac neamurile care cred că, dacă spun multe cuvinte, vor fi ascultați.

8. Voi să nu fiți ca ei, pentru că Tatăl vostru știe de ce anume aveți nevoie mai înainte ca voi să-I cereți.

9. Iată deci cum trebuie să vă rugați: «Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău,

10. vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ!

11. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!

12. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor ce ne greșesc!

13. Și nu ne lăsa să cădem în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău! (Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava, în veci. Amin!)»

Citiți capitolul complet Matei 6