Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 4:5-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus să stea pe streașina Templului

6. și I-a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine“ și „Ei Te vor purta pe brațele lor, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră!“

7. Isus i-a răspuns: – De asemenea este scris: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“

8. Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate regatele lumii și splendoarea lor.

9. Apoi I-a zis: – Toate acestea Ți le voi da Ție dacă te vei prosterna și mi te vei închina.

10. Atunci Isus i-a răspuns: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!“

11. Atunci diavolul a plecat de la El. Și iată că niște îngeri au venit să-I slujească.

12. Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea.

13. A părăsit Nazaretul și S-a dus să locuiască în Capernaum, lângă mare, în ținutul lui Zabulon și al lui Neftali,

14. ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice:

15. „Ținut al lui Zabulon și ținut al lui Neftali, calea spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor!

16. Poporul care locuia în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții a răsărit o lumină!“

17. De atunci încolo, Isus a început să predice și să zică: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!“

18. În timp ce mergea pe malul Mării Galileii, Isus a văzut doi frați, pe Simon, zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, care aruncau un năvod în mare, căci erau pescari.

19. El le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!“

20. Ei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat.

Citiți capitolul complet Matei 4