Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 24:17-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Cel ce va fi pe acoperișul casei să nu coboare să-și ia lucrurile din casă,

18. iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina!

19. Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!

20. Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici de Sabat.

21. Căci atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii și până acum și nici nu va mai fi!

22. Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate.

23. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Este acolo!“, să nu credeți!

24. Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i înșela, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.

25. Iată că v-am spus mai dinainte!

Citiți capitolul complet Matei 24