Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 20:24-34 Noua Traducere în limba Română (NTR)

24. Ceilalți zece, când au auzit, au fost indignați de cei doi frați.

25. Isus i-a chemat la El și le-a zis: „Știți că domnitorii neamurilor fac pe stăpânii cu ele, iar mai marii lor se poartă cu tiranie cu ele.

26. Între voi să nu fie așa! Ci oricine vrea să fie mai mare între voi trebuie să devină slujitorul vostru,

27. iar cel ce vrea să fie primul între voi trebuie să devină sclavul vostru,

28. tot așa cum și Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți“.

29. Când au ieșit din Ierihon, o mare mulțime de oameni L-a urmat pe Isus.

30. Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige: – Ai milă de noi, (Doamne,) Fiul lui David!

31. Mulțimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau și mai tare: – Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!

32. Isus S-a oprit, i-a chemat și i-a întrebat: – Ce vreți să fac pentru voi?

33. Ei au răspuns: – Doamne, să ne fie deschiși ochii!

34. Lui Isus I s-a făcut milă de ei și le-a atins ochii. Imediat ei și-au recăpătat vederea și L-au urmat.

Citiți capitolul complet Matei 20