Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 19:19-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. „Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta“ și „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“.

20. Tânărul I-a spus: – Pe toate acestea le-am împlinit. Ce-mi mai lipsește?

21. Isus i-a răspuns: – Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează-Mă!

22. Când a auzit cuvintele acestea, tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.

23. Isus le-a zis ucenicilor Săi: – Adevărat vă spun că cu greu va intra cel bogat în Împărăția Cerurilor!

24. Și vă mai spun că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!

25. Când au auzit lucrul acesta, ucenicii au rămas foarte uimiți și s -au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?“

26. Isus i-a privit țintă și le-a zis: – Lucrul acesta este imposibil pentru oameni, dar pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

Citiți capitolul complet Matei 19