Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 16:16-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. Simon Petru a răspuns: – Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!

17. Isus i-a zis: – Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri.

18. Iar Eu îți spun că tu ești Petru și pe această piatră Îmi voi zidi Biserica, iar porțile Locuinței Morților n-o vor birui.

19. Îți voi da cheile Împărăției Cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.

20. Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul.

21. De atunci încolo, Isus a început să le spună ucenicilor că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere mult din partea bătrânilor, din partea conducătorilor preoților și din partea cărturarilor, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

22. Petru L-a luat atunci deoparte și a început să-L mustre: – Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva!

23. Dar Isus S-a întors și i-a zis lui Petru: – Înapoia Mea, Satan! Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine, căci tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor!

24. Atunci Isus le-a zis ucenicilor Săi: – Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze!

25. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi.

Citiți capitolul complet Matei 16