Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 14:4-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. deoarece Ioan îi zicea: „Nu-ți este permis s-o ai de soție!“

5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de mulțime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan un profet.

6. Însă, la aniversarea zilei de naștere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea invitaților și i-a plăcut lui Irod,

7. așa că el i-a promis cu jurământ că-i va da orice va cere.

8. Îndemnată de mama ei, ea i-a zis: „Dă-mi aici, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!“

9. Regele s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor și a invitaților săi, a poruncit să-i fie dat ce a cerut

10. și a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare.

11. Capul lui a fost adus pe o farfurie și dat fetei, iar aceasta i l-a dus mamei sale.

12. Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul și l-au înmormântat. Apoi s-au dus și L-au anunțat pe Isus.

13. Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, casă fie doar El singur. Dar când mulțimile au aflat lucrul acesta, au ieșit din cetățile lor și s-au luat după El pe jos.

14. Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni, I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe cei bolnavi.

15. Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: – Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Dă-le drumul mulțimilor să meargă prin sate ca să-și cumpere ceva să mănânce!

16. Însă Isus le-a zis: – Nu au nevoie să plece! Dați-le voi să mănânce!

17. Ei I-au răspuns: – N-avem aici decât cinci pâini și doi pești.

18. El le-a zis: – Aduceți-le aici, la Mine!

19. Le-a poruncit mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulțimilor.

Citiți capitolul complet Matei 14