Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28

Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Isus și Ioan Botezătorul

1. După ce a terminat de dat porunci celor doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să dea învățătură și să predice în cetățile lor.

2. Ioan a auzit în închisoare despre lucrările lui Cristos și a trimis cuvânt prin ucenicii săi,

3. ca să-L întrebe astfel: – Tu ești Cel Care urma să vină sau trebuie să așteptăm pe altul?

4. Isus le-a răspuns: – Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan ceea ce vedeți și auziți:

5. orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați, iar săracilor li se vestește Evanghelia.

6. Fericit este cel care nu se poticnește în Mine!

7. În timp ce plecau ei, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: – Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?

8. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine fine? Iată că cei ce poartă haine fine sunt în palatele regilor!

9. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Vă spun că da, și chiar mai mult decât un profet!

10. Acesta este cel despre care a fost scris: „Iată, Îl trimit înaintea feței Tale pe solul Meu, care va pregăti calea înaintea Ta!“

11. Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el.

12. Din zilele lui Ioan Botezătorul și până acum, în Împărăția Cerurilor se dă buzna și cei năvalnici pun mâna pe ea.

13. Căci până la Ioan au profețit toți Profeții și Legea.

14. Și, dacă vreți să acceptați ce vă spun, el este Ilie care urma să vină!

15. Cel ce are urechi, să audă!

16. Cu cine voi asemăna această generație? Cu niște copii care stau în piețe și strigă la ceilalți:

17. „V-am cântat din fluier, dar n-ați dansat; v-am cântat de jale, dar nu v-ați tânguit!“

18. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, iar ei zic: „Are demon!“

19. A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar ei zic: „Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al colectorilor de taxe și al păcătoșilor!“ Totuși înțelepciunea este îndreptățită prin faptele ei.

Vai de cetățile nepocăite

20. Atunci Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe dintre minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră:

21. „Vai de tine, Horazin! Vai de tine, Betsaida! Căci dacă ar fi avut loc în Tir și Sidon minunile care au avut loc în voi, de multă vreme s-ar fi pocăit în sac și cenușă!

22. Dar Eu vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi!

23. Iar tu, Capernaum, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților! Căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi dăinuit până astăzi!

24. De aceea îți spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine!“

Odihnă pentru cei trudiți și împovărați

25. În vremea aceea, Isus a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit copilașilor!

26. Da, Tată, pentru că așa Ți-a plăcut Ție...

27. Toate lucrurile Mi-au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Nimeni nu-L cunoaște pe Fiul în afară de Tatăl și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și de cel căruia vrea Fiul să i-L descopere.

28. Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!

29. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și cu inima smerită, și astfel veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!

30. Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este ușoară.“