Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 9:27-40 Noua Traducere în limba Română (NTR)

27. Isus însă l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare.

28. Când a intrat El în casă, fiind doar ei cu Isus, ucenicii L-au întrebat: – Noi de ce n-am putut să-l scoatem?

29. El le-a răspuns: – Pe acest soi de demoni nimeni nu-i poate scoate afară, decât prin rugăciune (și post).

30. Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta,

31. pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce-L vor fi omorât, va învia.“

32. Ei însă n-au priceput aceste vorbe și se temeau să-L întrebe.

33. Apoi au ajuns în Capernaum. În timp ce se aflau în casă, Isus i-a întrebat: – Despre ce ați discutat atât de aprins pe drum?

34. Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră aprins unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare dintre ei.

35. Isus S-a așezat, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: – Dacă vrea cineva să fie primul, trebuie să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.

36. Isus a luat un copilaș, l-a pus să stea în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis:

37. – Oricine primește astfel de copilași în Numele Meu, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, nu Mă primește, de fapt, pe Mine, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.

38. Ioan I-a zis: – Învățătorule, noi am văzut pe cineva care scotea demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urma.

39. Isus i-a răspuns: – Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea.

40. Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră.

Citiți capitolul complet Marcu 9