Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 9:25-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

25. Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat și i-a zis: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși afară din el și să nu mai intri în el!“

26. Duhul a strigat și apoi a ieșit provocându-i copilului convulsii puternice. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit.

27. Isus însă l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare.

28. Când a intrat El în casă, fiind doar ei cu Isus, ucenicii L-au întrebat: – Noi de ce n-am putut să-l scoatem?

29. El le-a răspuns: – Pe acest soi de demoni nimeni nu-i poate scoate afară, decât prin rugăciune (și post).

30. Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta,

31. pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce-L vor fi omorât, va învia.“

32. Ei însă n-au priceput aceste vorbe și se temeau să-L întrebe.

33. Apoi au ajuns în Capernaum. În timp ce se aflau în casă, Isus i-a întrebat: – Despre ce ați discutat atât de aprins pe drum?

34. Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră aprins unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare dintre ei.

35. Isus S-a așezat, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: – Dacă vrea cineva să fie primul, trebuie să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.

Citiți capitolul complet Marcu 9