Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16

Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 2 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Isus vindecă un paralitic

1. Câteva zile mai târziu, Isus a venit din nou în Capernaum. Când s-a auzit că El este în casă,

2. s-au adunat atât de mulți oameni, încât nu mai rămăsese loc nici măcar în fața ușii. Isus le vorbea din Cuvânt.

3. Atunci au venit niște oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei.

4. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulțimii, ei au dat la o parte acoperișul casei unde era Isus, au făcut o spărtură și au coborât pe acolo targa pe care era așezat paraliticul.

5. Când a văzut Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!“

6. Câțiva cărturari, care ședeau acolo, își ziceau în inimile lor:

7. „Cum vorbește Omul Acesta astfel? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu?!“

8. Isus însă, cunoscând imediat, în duhul Său, că ei gândeau astfel în ei înșiși, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre?

9. Ce este mai ușor, a spune paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te, ia-ți targa și umblă!»?

10. Dar ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele...“, și atunci i-a zis paraliticului:

11. „Ție îți spun: ridică-te, ia-ți targa și du-te acasă!“

12. El s-a ridicat, și-a luat imediat targa și a ieșit afară în fața tuturor, așa că toți erau uimiți și Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată așa ceva!“

Chemarea lui Levi

13. Isus a ieșit din nou lângă mare. Toată mulțimea a venit la El, iar El îi învăța.

14. Plecând mai departe, El l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând la masa unde se colectau taxele și i-a zis: „Urmează-Mă!“ El s-a ridicat și L-a urmat.

15. În timp ce Isus ședea la masă în casa lui Levi, mulți colectori de taxe și păcătoși ședeau acolo la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți care Îl urmau.

16. Când cărturarii care erau farisei au văzut că El mănâncă împreună cu păcătoșii și cu colectorii de taxe, i-au întrebat pe ucenicii Lui: „De ce mănâncă cu colectorii de taxe și cu păcătoșii?“

17. Însă Isus i-a auzit și le-a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi! Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși!“

Despre post

18. Ucenicii lui Ioan și ai fariseilor obișnuiau să postească. Ei au venit la Isus și L-au întrebat: – De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?

19. Isus le-a răspuns: – Pot posti nuntașii în timp ce mirele este cu ei? Atâta vreme cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti.

20. Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti.

21. Nimeni nu coase o bucată de pânză nouă la o haină veche, pentru că altfel peticul cel nou se va desprinde din haina cea veche și ruptura se va face mai mare.

22. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Dacă face așa, vinul va crăpa burdufurile, iar vinul și burdufurile vor fi distruse. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi.

Isus, Domnul Sabatului

23. Într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. În timp ce mergeau, ucenicii Lui au început să smulgă spice de grâu.

24. Fariseii I-au zis lui Isus: – Uite, de ce fac ei ce nu este voie în ziua de Sabat?

25. El le-a răspuns: – N-ați citit niciodată ce a făcut David atunci când a fost în nevoie și i s-a făcut foame, atât lui, cât și celor ce erau cu el?

26. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar, marele preot, și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este voie să le mănânce decât preoții, și cum a dat și celor ce erau cu el?

27. Apoi le-a zis: – Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat!

28. Așa că Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.