5. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr îmbrăcat într-o robă albă, șezând în partea dreaptă, și s-au speriat.
6. Însă el le-a zis: „Nu vă speriați! Voi Îl căutați pe Isus din Nazaret, Cel Care a fost răstignit! A fost înviat; nu este aici! Iată locul unde-L puseseră!
7. Dar duceți-vă și spuneți-le ucenicilor Lui și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veți vedea, așa cum v-a spus!“
8. Ele au ieșit afară și au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de tremur și de uimire. Și n-au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
9. (Când Isus a înviat, în dimineața primei zile de după Sabat, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni.
10. Ea s-a dus și i-a anunțat pe cei ce fuseseră împreună cu El, care se tânguiau și plângeau.
11. Dar când aceștia au auzit că trăiește și că fusese văzut de ea, n-au crezut.
12. După aceea, în timp ce doi dintre ei se duceau pe jos la câmp, li S-a arătat sub o altă înfățișare.
13. Aceștia s-au dus și i-au anunțat pe ceilalți, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14. Mai târziu, li S-a arătat celor unsprezece, în timp ce stăteau la masă. El i-a mustrat pentru necredința și pentru inima lor împietrită, fiindcă nu i-au crezut pe cei care L-au văzut înviat.
15. Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură!
16. Cel care va crede și va fi botezat, va fi mântuit, dar cel care nu va crede, va fi condamnat.