Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 15:35-47 Noua Traducere în limba Română (NTR)

35. Unii din cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Iată că-l strigă pe Ilie!“

36. Cineva a alergat și a umplut un burete cu vin acru, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea, zicând: „Lăsați să vedem dacă va veni Ilie să-L dea jos!“

37. Isus a scos un strigăt puternic și Și-a dat suflarea.

38. Atunci draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos.

39. Când centurionul care se afla în fața lui Isus a văzut cum Și-a dat suflarea, a zis: „Într-adevăr, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

40. Acolo erau și niște femei care priveau de departe. Printre ele erau și Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov cel tânăr și a lui Iose– și Salome,

41. care Îl urmaseră pe Isus și-I slujiseră atunci când se afla în Galileea. Și mai erau încă multe altele care veniseră cu El la Ierusalim.

42. Când s-a făcut deja seară, pentru că era Ziua Pregătirii, adică ziua de dinaintea Sabatului,

43. Iosif din Arimateea, un sfetnic distins din Sinedriu, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu, a îndrăznit să se ducă la Pilat și să-i ceară trupul lui Isus.

44. Pilat s-a mirat că murise deja și l-a chemat pe centurion ca să-l întrebe dacă a murit de mult timp.

45. El s-a lămurit de la centurion de lucrul aceasta și apoi i-a dăruit lui Iosif trupul lui Isus.

46. Iosif a cumpărat o pânză de in, apoi I-a dat jos trupul, L-a înfășurat în pânza de in, L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă și a rostogolit o piatră la intrarea mormântului.

47. Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, au văzut unde fusese pus.

Citiți capitolul complet Marcu 15