Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 14:16-32 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate și au găsit totul așa cum le spusese Isus; și au pregătit mielul de Paște.

17. Când s-a înserat, Isus a venit împreună cu cei doisprezece.

18. În timp ce erau la masă și mâncau, Isus a zis: – Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda.

19. Ei s-au întristat foarte tare și au început să-L întrebe, unul câte unul: – Nu cumva sunt eu?

20. El le-a răspuns: – Este unul din cei doisprezece, care pune mâna în castron împreună cu Mine.

21. Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!

22. În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați! Acesta este trupul Meu.“

23. Apoi a luat un pahar și, după ce a adus mulțumiri, l-a dat ucenicilor și toți au băut din el.

24. Isus le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulți.

25. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu.“

26. După ce au cântat psalmii, s-au dus spre Muntele Măslinilor.

27. Isus le-a zis: – Toți vă veți poticni, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, și oile vor fi risipite!“

28. Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.

29. Petru I-a răspuns: – Chiar dacă toți se vor poticni, eu nu mă voipoticni!

30. Isus i-a zis: – Adevărat îți spun că astăzi, în noaptea aceasta, înainte de al doilea cântat al cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!

31. Dar Petru a răspuns și mai convins: – Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine! Și toți au spus la fel.

32. Apoi au venit într-un loc numit Ghetsimani și Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Stați jos aici, în timp ce Eu mă rog!“

Citiți capitolul complet Marcu 14